ROSCI0279 Borzont

ROSCI0279 Borzont, situl de importanţă comunitară sau situl pentru protecţia unor habitate  a fost desemnat cu  OM 2387/2011.

 

Situl Natura 2000 Borzont  cu suprafața de 265 ha, este situat pe lângă DN 13B, între Gheorgheni şi Praid, în apropierea satului Borzont. Din punct de vedere administrativ, localitatea aparţine comunei Joseni.

Situl Borzont are caracterul specific de mlaştină împădurită. În acest sit sunt  numeroase plante rare; taula (Spiraea salicifolia), daria (Pedicularis sceptrum-carolinum), curenchiu de munte (Ligularia sibirica), garoafa de munte (Dianthus superbus), etc.

În ciuda ocrotirii acestei suprafețe, ecosistemul a suferit, din păcate, pagube mari, în urma gospodăririi necorespunzătoare a suprafețelor, a drenării terenului, arderii miriștilor și a vegetației ierboase şi a tăierilor ilegale de mesteacăn.

Dintre speciile amfibiene caracteristice acestui sit, putem aminti broasca de mlaştină (Rana arvalis) și  broasca roşie de munte (Rana temporaria).

Păsările caracteristice acestui ecosistem sunt; becaţina comună (Gallinago gallinago), codobatura galbenă (Motacilla flava), mărăcinarul mare (Saxicola rubetra), cristelul de câmp (Crex crex), prepeliţa (Coturnix coturnix), vânturelul roşu (Falco tinnunculus), şorecarul (Buteo buteo), în timpul iernii, eretele vânăt (Circus cyaneus).

Daria (Pedicularis sceptrum-carolinum)        Groafa (garafoa) de munte (Dianthus superbus)        

                   

Codobătura galbenă (Motacilla flava)

 

Harta


































POLITICA DE ANTI-HARTUIRE | GALERIE | HARTI GIS | LINKURI UTILE | CONTACT

Acest site a fost elaborat cu sprijinul financiar al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin proiectul "Economia Bazată pe Cunoaştere."
”Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro”.